Pentru suflet

      DE CE SE STING LUMINILE IN DISCOTECI?
                 Draga cititorule! Tin sa precizez ca acum te poti considera o persoana sanatoasa sau cel putin o persoana care simte, constient sau nu, ca are nevoie de 'medicament'. Deschizand pagina intitulata 'Pentru suflet' nu faci altceva decat sa recunosti ca ai nevoie de ceva care sa-ti vindece sufletul, cauti un farmacist. Asa ai click-uit pe pagina asta cautand acel 'CEVA' . Ei bine eu nu sunt farmacist! ....Acum daca inca n-ai apasat sagetuta din stanga sus sau xuletul din dreapta sus atunci vreau sa stii ca desi eu NU am harul si intelepciunea necesara , altii o au. Iar eu din setea de a cunoaste, pe care o ai si tu de altfel citind inca postarea mea, am aflat lucruri folositoare pe care vreau sa le afli si tu si sa ne folosim impreuna de ele.
              
                   
      Acum dupa ce am finalizat 'introductiunea' , haideti sa aflam de ce se sting de fapt luminile in discoteci. Fiecare epoca a insemnat o lupta impotriva a ceva. Renasterea a luptat pentru restaurarea omului, epoca moderna pentru instaurarea democratiei s.a.m.d. Dar cea mai interesanta este lupta care se duce astazi. Ultima lupta a omenirii, poate pare ciudat, este lupta cu rusinea.                                                                                                                                                        
Teoria lui Freud despre complexe, pe care a lansat-o in sec al XIX-lea, a umplut imediat mintile multora, de multe ori fara stirea si fara voia lor. Nu stiu in ce masura a reusit Freud sa ne vindece de aceste complexe, cert este ca el a reusit sa creeze un complex nou cu care a infectat sec al XX-lea - COMPLEXUL FREUD.

 In ce consta acest complex a lui Freud? El consta in cautarea si gasirea obsedanta a unor pricini eliberatoare, cum ar veni, a unor 'complexe'. Freud n-a facut decat sa preia nevinovata constatare a lui Budha: 'Viata este suferinta, pentru orice suferinta exista cauza'. Insa Freud merge mai departe, anexand si cauzele acestei suferinte, din punctul lui de vedere, desigur.
Cauzele suferintei lui Freud sunt putin neobisnuite. Cu toate acestea ele au reusit, in foarte scurt timp, sa devina niste cauze comune. Una dintre ele este dorinta baiatului de a se culca cu propria mama si a fetei cu tatal (?) - COMPLEXUL LUI OEDIP-, iar cealalta e rusinea care provine din sentimentul de inferioritate pe care il avem din cauza unor nereusite anterioare.
  
     
Obsesia reusitei in viata pare sa fi gasit in vremea noastra o rezolvare atat de simpla :                            ' Persevereaza,impune-te! Cum sa te respecte altii, daca tu insuti nu te respecti? Invinge-ti timiditatea, cauza tuturor nereusitelor!'.(ridicol) 

Psihologii moderni ofera o multime de metode de a scapa de timiditate, aceasta devenind o preocupare centrala a pedagogiei scolare si a familiilor tinere. Totul pentru a cultiva personalitatea copilului, pentru a scapa de fustrarea comunista, medievalista, ortodoxista, cum vreti. Insa a ucide in tine sentimentul rusinii inca nu inseamna ca tu insuti nu vei mai savirsi fapte de rusine. Penibilul rezulta tocmai din seninatatea cu care cineva face lucruri jenante, convins ca face ceva bun. Dimpotriva, noi avem nevoie de sentimentul rusinii pentru a evita sa ne facem de ras in fata celorlalti. Rusinea este chezasia demnitatii noastre.

Este curios cum tanarul 'cu tupeu' care inainte de a se prezenta trebuie sa spuna o gluma de care rade singur, a inlocuit idealul nobilului tacut si sobru. Acesti bufoni ai vremurilor noastre, tinerii descurcareti, care vind tigari la bucata sau fac vreo alta afacere micuta, ii fascineaza in mod curios pe amatorii de seriale ieftine. Ce simpatici sunt ei cand nu-si pot aminti cine a scris 'Faust' sau spun ca Einstein a scris 'Sonata lunii'! Si stiti ce-i face atat de atragatori? Faptul ca nu se rusineaza deloc cand li se spune ca sunt prosti. 
'Eu' nu incerc sa inlocuiesc acest ideal cu cel crestin, pt ca vreau sa fiu citita pana la capat. Dar as propune sa ne plimbam putin prin traditiile marilor culturi, sa vedem daca mai avem vreo legatura cu vreuna dintre ele.
Sa incepem cu grecii antici, care trezesc de obicei multa admiratie chiar si celor care nu stiu nimic despre ei. Sa luam cea mai buna varianta a barbatului timpurilor noastre: tanar, cu bani, conduce o afacere personala, unul din cei doi care se intalnesc in lift in reclamele la crema de ghete si se uita cu invidie la pantofii celuilalt. Unul din cei care, respectand recomandarile psihologului sau, incepe intotdeauna primul vorba. 
  
Acum sa ni-l inchipuim pe acest barbat al vremurilor noastre nimerit in gradina lui Pitagora, unde incepatorii tac in primii trei ani. Se intelege ca barbatul nostru, la prima incercare de a se 'pune in evidenta', va fi alungat de pitagoreici, ca un badaran.
  
Sa-l ducem doar pe acest barbat la taoisti, poate ca acolo il vor primi. Dar iata ca Lao Zi nici macar nu-si ridica ochii spre vorbaria noului venit, el stie ca 'tacand poti spune toate'.
  
 L-am dus pe urma la Confucius, dar si acesta, vazand cat pret pune strainul pe luciul pantofilor sai, ii spune :'Intelept e cel care, fiind imbracat in zdrente, poate sa stea in adunarea celor imbracati in haine scumpe, fara sa se rusineze'.
N-am sa continui aceasta calatorie, dar va asigur ca barbatul nostru nu va fi primit in niciuna din culturile popoarelor lumii. Acest ideal este un produs al secolului nostru, care la noi a ajuns relativ recent. Un produs al unui continent lipsit de traditie, lipsit de religie si de cultura, continentul hamburgerilor.
 
Reclamele pe care le vedem pe strada, in ziare si la televizor, toate te indeamna sa fii primul, sa fii cel mai bun. Sigur ca indata apare intrebarea: cum sa fie toti 'primul'? In traditiile tuturor popoarelor, pt a deveni cel dintai e nevoie de multa lupta, trebuie sa te umpli de virtuti. Acum insa e mult mai simplu. Vrei sa fii primul? Nicio problema, cumpara bateriile DURACELL si fumeaza KENT, iar daca nu iti ajung banii, cel putin uita-te la una din emisiunile PRO TV, toate iti vor spune ca esti primul!
  
Noua, romanilor, aceasta psihologie ne este foarte bine cunoscuta de la tigancile din strada. Numai ele, pt a te capta, incep sa-ti 'ghiceasca' tot felul de blonde care se tin de tine, ca ai multi dusmani pe care o sa-i infrangi si ca o sa-ti vina niste bani din strainatate. Numai ca, daca refuzi sa le dai bani, indata te umplu de blesteme si afli ca de fapt, esti prapadit si nu te iubeste nicio blonda.
  
Toate aceste laude ale timpului nostru le primim numai daca vom cumpara produsul caruia i se face reclama :cei care beau bere de cuatare marca sunt grozavi; cei care se barbieresc cu un anume fel de lame sunt barbati adevarati s.a.m.d. Altminteri, noi ramanem aceiasi romani 'neemancipati' care am fost pana la instalarea PRO TV-ului si pana la aparitia pe piata a gumei ORBIT. Sigur ca este o trauma psihologica foarte puternica.
  
Esti gras? Bea FANTA si toate fetele se vor indragosti de tine! Esti pipernicit si colegii de clasa iti dau bobirnace cand te vad? Nu-i nimic, da-te cu after shave GILLETTE 'pentru barbati puternici'! Esti o fire enervanta si de aceea n-ai niciun prieten? Incearca 'sensul adevaratei prietenii' cumparand un pachet de tigari ROYALE!
Trebuie sa intelegem de unde aceasta lupta cu 'timiditatea' si cu reziduurile 'comuniste' in noile programe scolare si in tot ce vedem si auzim. Cum altfel s-ar putea vinde unei femei normale din Romania sau din Rusia o gramada de lucruri inutile, cum ar fi parfumuri si creme scumpe cat o vaca? Sau cum s-ar fi vandut niste hamburgeri din inlocuitori sintetici la pretul pe care poti sa-ti cumperi un pui, daca nu s-ar fi afisat mai inainte pe strada panouri cu portretul unei tinere femei sub care scrie: 'Eu sa spal si sa calc?' 'Eu sa ma multumesc cu putin?' Eu sa fiu devreme acasa?'
Societatea de azi creste o generatie de cumparatori: cumparatori de haine, de computere, de carti, de contraceptive. E nevoie de multa atentie pt a nu ne transforma intr-un robot comercial care cumpara fara discernamant lucruri de care nu are nevoie.  Dar mai ales sa fim atenti sa nu platim pt aceste lucruri de nimic cu propriile noastre virtuti, cu propria, adevarata noastra demnitate.
  
Pentru a-si vinde marfa casele de moda si cosmetica au lansat complexul fetei fara prieten. Varsta de la care o copila trebuie sa simta acest complex scade in raport cu setea de bani a producatorilor, asa incat, fara exagerare, il poti gasi si la fetitele de gradinita,desi, spun unii, intr-o forma nevinovata. Unele marfuri s-ar fi vandut in proportie mica, ma refer in special la lenjeria intima, ciorapi, bluzite, fustite, fiind clar niste 'unelte de specialitate' insa, o data cu lansarea acestui complex al fetei fara prieten, ele se vand bine si in randurile copilelor care inca mai au de sustinut examenul de capacitate. 

 
Deoarece la aceasta varsta, e normal ca fetele sa nu dispuna de bani proprii (desi unele, ce-i drept, ii dobandesc singure, folosind cu indemanare uneltele pomenite mai sus), s-a inventat un complex si pt parintii care contribuie cu banii 'complexul parintilor incuiati la minte'. De obicei acestia sunt niste parinti 'rai', care nu-si lasa proprii copii sa-si traiasca viata.
Dar cel mai interesant este cand vanzatorii de marfuri stranii tin predici religioase. Aceste predici ajung la inima tuturor tinerilor mai curand decat cele ale Apostolului Pavel: "Dumnezeu ne-a creat atat de minunati, El ne-a facut barbat si femeie si a sadit in noi atractia unora catre altii. El ne-a poruncit sa ne iubim - Dumnezeu Insusi este Dragoste! Iubiti-va, dar, cat sunteti tineri, cumparand prezervativele cutare si contraceptivele cutare. Si, ca dragostea voastra sa nu se stinga niciodata, cumpara-i iubitei tale aceasta trusa de machiaj si aceasta cutie de ciocolata. Incepe chiar acum, tineretea nu tine vesnic..."  
  
De fapt, lucrurile stau putin altfel, firea ne-o spune. Desi pofta a biruit si a luat locul mintii, totusi ne dam seama ca nu-i chiar bine ceea ce facem. Altfel, de unde panica studentei careia i s-a spus, pe neprins de veste, ca i-au venit parintii si sunt pe coridor, iar in patul ei nestrans mai este cineva? Dar si mai expresiva este rusinea de a se intalni fata cu parintii baiatului si invers. Daca nu-i nimic rau in ceea ce faceti, de ce va rusinati? Cand a fost sa se savarseasca pacatul, pofta a alungat rusinea, iar cand vine timpul sa marturisim, rusinea se imbatoseaza.
Poetul Esop, care nu reprezinta traditia biblica, are o fabula extraordinara despre rusine: Zeus cand facu oamenii, randui in fiecare diferite inclinatii, dar uita sa le daruiasca tocmai Rusinea. Si, nemaiavand pe unde sa o aseze, a poruncit sa intre prin dos. Rusinea se supara si se impotrivi. Dar Zeus isi sustinu cu tarie porunca si Rusinea zise: "Intru prin dos daca n-o sa intre si Eros prin acelasi loc; daca va intra el, eu voi iesi". In aceasta privinta, toti desfranatii sunt nerusinati. (Zeus si Rusinea).  
  
Intentionat am pomenit si acum si mai sus, de traditiile si credintele altor popoare, pt a nu parea un apologet nesuferit al crestinismului. Virtutile umane au fost si raman aceleasi in toate timpurile si la toate popoarele: modestia, blandetea, intelepciunea, dragostea.
Ceea ce ne calauzeste spre virtute, ca un fir al Ariadnei, este sentimentul rusinii, care, dupa parerea Sfintilor Parinti, este glasul lui Dumnezeu din noi. Rusinea nu este przenta la copii, atata timp cat acestia se afla in starea de inocenta fericita, care este dincolo de virtute. Ea apare insa odata cu primele miscari spre pacat, cand copilul afla ce este binele si raul.
  
Fetita care pana mai ieri iti sarea in brate cand te vedea, dupa ce a vazut un film cu triunghi rosu, roseste si devine foarte timida. Aceasta rusine este ceea ce o opreste sa ajunga la pacat odata cu varsta, numai daca nu se va potrivi emisiunilor care o indeamna sa-si "invinga" timiditatea. Aceatsa rusine ar putea-o salva si de alte situatii jenante si, de ce nu, tragice, redand-o nevatamata viitoarei sale familii, copiilor si sotului. "Rusinea femeii opreste pacatul", spunea unul din Parintii pustiei.
Rusinea este starea tuturor oamenilor de dupa cadere. Atunci cand ne impotrivim rusinii, pt a savarsi pacatul, noi ne impotrivim glasului lui Dumnezeu, care umbla in racoarea serii si striga : "Adame unde esti?" (Facerea 3,9).  
  
Noi toti am mostenit aceasta fire, si cei care cred in Dumnezeu, si cei care nu cred. Daca vreti, aceasta este o dovada ca Dumnezeu exista, ca Biblia este adevarata. Urmariti-i pe tinerii care vin din provincie la studii in orase. Minunati-va de timiditatea lor, de care rad prezentatorii emisiunilor desucheate de la TV. Minunati-va de roseata din obrajii lor atunci cand isi cumpara un pachet de tigari intr-un bar aglomerat. Minunati-va de modestia cu care stau pe tusa in discotecile barbare, asteptand sa vina un blues, ca sa-si invite la dans fata de care s-au indragostit.
 V-ati intrebat vreodata de ce se sting luminile in discoteci si de ce acesti tineri se rusineaza sa danseze? V-ati intrebat de ce adolesentele se inchid in camera si se invata una pe alta acele miscari nefiresti? V-ati intrebat de ce studentele din anul intai nu se dau scoase din camera atunci cand isi vopsesc pentru prima oara parul sau isi schimba freza? Poate pentru ca sunt inca niste biete copile, care n-ar fi facut asta niciodata, daca nu le-ar fi cerut-o timpul.
  
Tanarul traieste numaidecat un conflict: pe de o parte toti spun ca aceasta este bine, pe de alta, el simte in adancul fiintei sale o puternica impotrivire, pe care nu si-o poate explica. Glasul launtric ii spune ca e o neghiobie ca o multime de oameni sa se adune intr-o hala mare si sa se miste unulin fata altuia; pe de alta parte, asta-i provoaca placere. Atunci, pentru a le impaca pe amandoua, se sting luminile in discoteci, iar incepatorii se ametesc cu vin ca sa-si alunge senzatia penibila. Ramane doar placerea aceea infricosatoare, goala.
Incepatorii savarsesc pacatul cu lumina stinsa. Ei nu numai ca se rusineaza unul de altul, dar, fara sa-nteleaga, se rusineaza de blandetea omniprezenta a Ziditorului. Obiceiul de a stinge lumina ni se trage de la Adam, care indata dupa savarsirea pacatului, a fugit sa se ascunda la umbra unei tufe din Gradina Raiului. De atunci noi repetam gestul bietului Adam.  
  
Noaptea se savarsesc furturile, violurile, e vremea prielnica pt pacat. Tot noaptea a iesit si Iuda de la Cina cea de Taina ca sa-L vinda pe Iisus, dupa cum ne descrie Evanghelistul Ioan: "Deci, dupa ce a luat acela bucatica de paine a iesit numaidecat. Si era noapte (Ioan 13, 30)". Iuda mergand sa-L vanda pe Iisus, tinea in mana bucatica de paine pe care Acesta i-o intinsese la masa. Ca sa intelegem frumusetea acestui gest, trebuie sa stim ca in traditia iudaica gazda intindea mereu prima bucatica oaspetului celui mai iubit. Asta a vrut sa arate si Hristos cand i-a intins bucatica lui Iuda, cu atat mai mult ca aceasta nu era o simpla paine, ci painea euharistica, adica insusi Sfantul Trup a lui Hristos, Care s-a jertfit pt rascumpararea noastra, inclusiv pt Iuda. Insistand asupra acestui amanunt, Sfantul Ioan ne atrage atentia asupra gradului mare de nerusinare la care a ajuns Iuda din cauza patimei.
Lupta cu rusinea este lupta cu noi insine. Sa nu ne inchipuim ca daca ramanem fara un picior sau fara ochi ne numim handicapati, iar daca lasam sa ni se distruga unul din sentimentele de baza ale fiintei noastre ne vom numi atlanti. Tot handicapati ne vom numi, dar niste handicapati monstruosi, de care nu va mai vrea nimeni sa ingrijeasca. 
 .
Este infiorator ca aceasta lupta cu rusinea le reuseste celor care o poarta. Daca-mi ingaduiti sa am exprim mai exact, celui care o poarta, adica diavolului. Da, este cu putinta sa invingem rusinea si o data cu ea orice urma a chipului lui Dumnezeu care este in noi. E nevoie, ce-i drept, de ceva efort, dar nu e imposibil. Noi avem puterea si libertatea de a ne transforma in niste monstri care isi sfarteca cu raceala proprii copii in numele unei absurde izbaviri de complexe.
Pentru cei care au capatat obiceiul de a lupta cu rusinea exista totusi o posibilitate de a si-l satisface. Luptati cu rusinea pe care o simtim atunci cand nu reusim sa parem ceea ce am fi vrut in fata celorlalti, aceasta este o rusine pacatoasa, izvorata din mandrie. Luptati cu rusinea care ne vine atunci cand trebuie sa mergem la duhovnic sa ne marturisim pacatele de care nu ne-am rusinat cand le-am facut. Luptati cu rusinea veninoasa care ne sufoca atunci cand trebuie sa-i spunem celuilalt :"Iarta-ma n-am avut dreptate".  
  
In rest, lasati rusinea sa va sopteasca cele ce aveti sa faceti, si asa veti scapa de ea.
In ceea ce priveste complexele, acestea sunt faptele si gandurile tainice care ne cresc pe fata si pe ochi, oricat ne-am lupta cu ele. Cum vrei sa n-ai complexe daca  te aprinzi de pofta cand vorbesti cu o fata, esti zgarcit si vrei sa pari mai mare decat esti? Lasa-te de acestea si vei scapa de complexe. Fa faptele luminii, ca "Lumina a venit pe lume, dar oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina, pt ca faptele lor erau rele. Ca oricine face fapte rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pt ca faptele lui sa nu se vada. Dar cel care lucreaza adevarul vine la Lumina, ca sa se arate faptele lui" (Ioan 3,19-20).
   
"Sa lepadam dar lucrurile intunericului si sa ne imbracam in armele luminii. Sa umblam cuviincios, ca ziua" (Romani 13, 12-13).
E cam greu, ce sa faci?! Lumea toata se transforma intr-o discoteca cosmica. Luminile sunt stinse. Totul este gata. In intuneric, un glas cunoscut ne striga pe nume...
  
 
 
abcs